Dăruind vei dobândi
Dăruind altuia ceea ce nu ai - credință, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi și tu. Trebuie să-l ajuți cu ceea ce nu ai. Dând ce nu ai, dobândești și tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ți lipsesc. Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinult, mai înfășurat, mai limpede - izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtășie... Iată paradoxul creștin în toată plinătatea, splendoarea și virutea lui. Dar iată și făgăduința uluitoare: dând ceea ce nu ai, dobândești ce ai știut să dai din golul ființei tale. Darul suprafiresc se reflectă asupra-ți, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o rază de lumină proectată de o oglindă, și te înavuțește, te împlinește, te covârșește. Desigur, nici că se putea altminteri! Cum oare am putut gândi măcar o clipă, necum ani de zile, că Hristos dorește să dăm din ce avem, prisosul, puținul,totul ?! Mare ispravă destoinică scofală ! Prea omenească, sărmană, jalnică trabă. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputință. Altceva ni se făgăduiește: ceea ce nu-i de conceput și de crezut! În adevăr, dând peste fire, luăm har peste har.
